Confesiune

Sunt un copac înalt.

Frunzele m-au părăsit,

am rămas doar cu crengile.

Dar de 15 ani,

Crengile mele tot cad.

Azi a mai căzut o creangă.

Am crezut că poate-o să rămână,

poate o să aştepte păsările,

poate că vrea să fie din nou verde,

plină de frunze umede.

Dar a căzut lângă tulpina mea.

A căzut.

Toate crengile mele vor cădea.

Nu ştiu câte sunt,

nu vreau să ştiu.

Şi-o să rămân gol,

aşa cum m-am născut.

Şi-atunci vor veni copiii

şi-or roi în jurul meu,

prinzând zmee de trunchiul meu trist,

căci crengile m-au părăsit pe rând.

Vor veni să mă taie,

să-mi taie trunchiul,

să-l rupă în mii de bucăţele.

Şi ei habar nu vor avea că eu, cândva,

am fost verde.