Defectul meu poate

 Afară e urgie, sunete se-ntretaie, 

 nimeni nu le distinge rădăcinile, 

 iar praful, vântul săgetător, 

 străpunse-s de lumini orbitoare, 

 metalice, de la subsol. 

  

Eu sunt anemică, pierdută în gânduri îndepărtate; 

m-am detașat de voi, 

am închis de multă vreme ochii, ca să nu vă mai pot vedea. 

  

Însă niciodată nu-mi voi putea închide urechile  și de aceea aș vrea să devin surdă,  să vă părăsesc cu totul,  să nu mai știu nimic din ce-i afară,  pentru că urgia fură bucăți din mine  și nu vreau să rămân goală!  Lăsați-mă să-mi savurez liniștea,  așa cum voi, din plin, trăiți dezastrul de-a vă distruge-ntre voi inimile!

schönen Monat

Distanțe astrologice ne stau în cale,

Crezând că ne vor sfărma speranțele

Ca niște bolovani erodați de timp;

Frumoasă încercare!

Zgomote puternice propagă-se-n neant,

Iar țipete s-astupe cerul,

Tu tot mă vei auzi râzând,

Eu tot te voi vedea.

Și-apoi despică-se în două zarea,

Să mă despic și eu cu ea,

Să te despici și tu cu mine,

Căci mai bine despicată cu lumina ta,

Decât întreagă fără tine.

Și-acum să-mi ierți neobrăzarea,

Dar mai frumoasă ești în goliciunea ta,

Și mai frumos parcă îmi sună “Semiluna”,

Și mai subțire și-arcuită-mi placi,

Decât rotundă, plină, “Luna”.

Rămâi măcar o dată ziua,

Să ne plimbăm pe sub castani,

Și Soarele, zâmbească-ne deasupra...

Ah, ce n-aș da să văd deodată și Soarele și Luna!