ce nu a fost spus
și judecat de restul lumii?
mai este vreun adevăr
pentru care se sapă în tine
cu atâta înverșunare și nepăsare
- ei uită că sapă în carne vie -
de care să fii dezgolită?
mai crezi în speranță, în bunătate?
mai ales acum, când nu ți-a mai rămas nimic.
sau, de fapt, ce ți-a mai rămas?
la ce te gândești și cum te simți
când vorbele tale se transformă într-o bătaie de vânt
și se pierd fără să le prindă cineva
să le asculte, apoi să le-nțeleagă?
ce ți-a mai rămas în suflet?
mai ai loc în minte?
sufletul și mintea...
amândouă sub același acoperiș,
una secătuită, alta ghiftuită,
bănuiesc că depinde de fiecare în parte
care și cum...
și deși la o scară mult mai mică, proporțional vorbind,
cu sufletul și mintea e ca-n viață:
săracul e secătuit și bogatul ghiftuit.
niciodată n-o să existe o lume destul de egală pentru toți
și cred că ăsta e farmecul - sau unul dintre - vieții
oricum, spune-mi orice,
promit să te ascult
