Apus de soare

Poate peste ani, când vom îmbătrâni,

iubirea noastră va deveni un apus de soare chinezesc,

proiectat pe-o plasmă mare, într-un oraș poluat.

Mi-e frică doar să nu se strice repede, ca orice lucru chinezesc…

și iubirea, și plasma.

Dar până atunci,

iubirea noastră-i un apus de soare sălbatic,

proiectat pe suprafața mării.

Și dacă stau să mă gândesc mai bine,

poate n-o să mai îmbătrânim!

cravata ta

Sunt geloasă uneori pe cravata ta

Care te ține în ale ei brațe atât de strâns

Și-atât de des.

Uneori mă gândesc ce mi-ai răspunde

Dacă într-o zi

Ți-aș spune să te-mbraci cu mine.

Povestea mea de august

începe cu o poezie

pe care n-am scris-o

nici pe ploaie, nici pe vânt,

nici pe iarbă, nici pe mare,

ci pe brațe.

Povestea mea așteaptă toamna,

atunci e mai cald în suflet

și aerul e mai respirabil,

iar culorile sunt mai dese

și mai pline de viață,

iar eu le găsesc mai ușor printre forme.

Povestea mea de august

nu e o poveste.

Dar sper că va deveni o poezie de septembrie.

amintescu-mi cum nu-mi amintesc

Banca era de-un galben puternic,

iar liniștea n-o pot descrie nici măcar acum;

era o antiteză perfectă

pe care n-o mai întâlnisem niciodată.

- poate nici nu existase vreodata –

Mâinile mele tremurau,

parcă imitau necontrolate frunzele teilor.

Nu-mi amintesc dac-am vrut eu să le opresc,

Dar s-au oprit; și-atunci nici frunze nu cred că mai erau.

Lângă mine nu era nimeni, erau doar cuvinte,

însă tăceau. Cred că de-asta era liniște.

Voiam să-mi amintesc totuși cum se aud

și le-am dat un ghiont.

Pentru că asta-mi amintesc foarte bine,

Când au început cuvintele să se audă,

au început și mâinile să-mi tremure.

spectaculum

Ce nebunie trebuie să fie în cer...
Stelele se-agață unele de altele,
își agață colțurile, se unesc,
se sărută prelung
deasupra dantelei de ceață,
prin care, din întâmplare,
mai rămân dezgolite,
în plina-le puritate,
stele stăpânite de pasiune.
Ard în ele însele
cu flăcări palpabile și nestăpânite,
se-ngălbenesc tot mai tare;
parc-ar geme și-ar tăcea
în același timp.

Parc-ar ști că le privesc,
așa dezlănțuite-s în nebunia lor
și-așa grozavă-i
plăcerea lor de-a se iubi,
că nu m-aș sătura să le privesc
vreodată!