Până să fi avut un blog și să fiu conștientă pe deplin de el, nu m-am gândit cât durează să-mi potrivesc puținele cuvinte și să mă autocaracterizez, fără să exagerez și fără să fiu prea modestă. Asta mă face să mă gândesc la faptul că poate nu mă cunosc îndeajuns de bine sau poate nu știu să trag eu concluzii. Pentru că nu vreau să mă joc cu mințile voastre, decât prin intermediul poeziei și a puținei proze, n-o să (mă) detaliez și-o să las curiozitatea să-și facă de cap. Așa are mai mult farmec toată povestea asta.
Sunt Alexandra și am și eu o poveste a mea despre care mai scriu uneori cu intenția de-a satisface unele plăceri sufletești. Și pe-ale mele și poate și pe-ale altora. Ca un fel de hrană pentru suflet, să-i zicem. Nu știu dacă e destul de "sărată", asta ține de gustul fiecăruia. Sunt în general un om optimist, deși nu știu dacă asta reiese din poeziile mele, fac glume proaste și de multe ori râd singură; într-o zi o să mă mut în munți și-o să am o casă în copaci. Sunt realistă și visătoare în același timp (nu știu cum să numesc asta) și trec relativ ușor de la o stare la alta. Și iubesc ploaia și oamenii frumoși.
Mă opresc aici, și nu pentru că n-ar mai fi lucruri de spus, ci pentru că nu mi se pare un schimb corect. Îmi opresc monologul și aștept să vorbim fie prin intermediul e-mail-ului (alexandrabutnaru22@yahoo.ro), fie prin intermediul facebook-ului (Alexandra Butnaru)!
Cu bine, oameni dragi!
