Ce nebunie trebuie să fie în cer...
Stelele se-agață unele de altele,
își agață colțurile, se unesc,
se sărută prelung
deasupra dantelei de ceață,
prin care, din întâmplare,
mai rămân dezgolite,
în plina-le puritate,
stele stăpânite de pasiune.
Ard în ele însele
cu flăcări palpabile și nestăpânite,
se-ngălbenesc tot mai tare;
parc-ar geme și-ar tăcea
în același timp.
Parc-ar ști că le privesc,
așa dezlănțuite-s în nebunia lor
și-așa grozavă-i
plăcerea lor de-a se iubi,
că nu m-aș sătura să le privesc
vreodată!
