Poate peste ani, când vom îmbătrâni,
iubirea noastră va deveni un apus de soare chinezesc,
proiectat pe-o plasmă mare, într-un oraș poluat.
Mi-e frică doar să nu se strice repede, ca orice lucru
chinezesc…
și iubirea, și plasma.
Dar până atunci,
iubirea noastră-i un apus de soare sălbatic,
proiectat pe suprafața mării.
Și dacă stau să mă gândesc mai bine,
poate n-o să mai îmbătrânim!
