sâmbătă, 30 noiembrie 2013

tu când o să-mi spui că mă iubești?

Tu când o să-mi spui că mă iubești?
Mi se-amestecă sângele pe toate părțile
când am impresia că...
Și inima mi-e strânsă, mică
(de asta m-a durut pieptul ieri;
dar n-am putut să-ți spun)
și se întrece ca o nălucă
pe sine, cu toate atriile și ventriculele
la linia de start; iar eu n-o pot opri,
căci nu am un pistol s-o semnalez,
iar vocea nu-mi ajunge.
Și s-ar putea ca-n final,
după toată goana asta prin mine însămi,
să aflu că partea dreaptă a inimii mele
a ajuns prima la linia de finish.
Aș fi nevoită să-mi întorc inima pe dos,
căci eu știu să iubesc doar cu stânga;
cu dreapta nu m-a învățat încă nimeni.
Așa că,
tu când o să-mi spui că mă iubești? –
ca să nu mai fiu nevoită să trec prin atât de multe
și să uit cumva
să te iubesc! -


marți, 19 noiembrie 2013

Posibilități

Dacă te-aș fi întrebat de ți-e frig,
tu, încrezătoare, mi-ai fi atins fața încrețită
cu mâinile-ți fine și palide și reci,
și te-aș fi strâns cât mai tare, lângă inima mea fierbinte,
ca să te-ncălzesc.

Dacă te-aș fi întrebat de ți-e sete,
mi-ai fi dăruit un colț din buzele tale uscate
pentru o fracțiune de secundă,
și-aș fi știut că ai nevoie de sărutările mele organice
ca să-ți astâmperi setea.

Dar dacă te-aș fi întrebat de ți-e dragoste,
n-aș fi știut să te descifrez,
cum n-o să știu niciodată;

bănuiesc c-aș fi fost nevoit să te iubesc?

joi, 31 octombrie 2013

Defectul meu poate

 Afară e urgie, sunete se-ntretaie, 
 nimeni nu le distinge rădăcinile, 
 iar praful, vântul săgetător, 
 străpunse-s de lumini orbitoare, 
 metalice, de la subsol. 
  
Eu sunt anemică, pierdută în gânduri îndepărtate; 
m-am detașat de voi, 
am închis de multă vreme ochii, ca să nu vă mai pot vedea. 
  
Însă niciodată nu-mi voi putea închide urechile 
și de aceea aș vrea să devin surdă, 
să vă părăsesc cu totul, 
să nu mai știu nimic din ce-i afară, 
pentru că urgia fură bucăți din mine 
și nu vreau să rămân goală! 

Lăsați-mă să-mi savurez liniștea, 
așa cum voi, din plin, trăiți dezastrul de-a vă distruge-ntre voi inimile!

duminică, 20 octombrie 2013

schönen Monat

Distanțe astrologice ne stau în cale,
Crezând că ne vor sfărma speranțele
Ca niște bolovani erodați de timp;
Frumoasă încercare!

Zgomote puternice propagă-se-n neant,
Iar țipete s-astupe cerul,
Tu tot mă vei auzi râzând,
Eu tot te voi vedea.

Și-apoi despică-se în două zarea,
Să mă despic și eu cu ea,
Să te despici și tu cu mine,
Căci mai bine despicată cu lumina ta,
Decât întreagă fără tine.

Și-acum să-mi ierți neobrăzarea,
Dar mai frumoasă ești în goliciunea ta,
Și mai frumos parcă îmi sună “Semiluna”,
Și mai subțire și-arcuită-mi placi,
Decât rotundă, plină, “Luna”.

Rămâi măcar o dată ziua,
Să ne plimbăm pe sub castani,
Și Soarele, zâmbească-ne deasupra...
Ah, ce n-aș da să văd deodată și Soarele și Luna!

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Matildele

În cafea trăiesc Matilde
- fete dulci, mici și brunete,
parfumate-n locuri goale,
pe clavicule șiroaie -
Sunt surori cu toate,
și-și împart parfumul;
se dizolvă-n sânul apei,
la căldura focului.
Mai mereu încântătoare, gânditoare,
vesele și des hoinare,
zăpăcite și-ndrăgite,
ele, micile Matilde,
te trezesc de dimineață,
te răsfață, te dezgheață,
te trezesc din vis,
te-agață, efectiv întâmplător.
Toți le cadem des în plasă
și ne-ndrăgostim ușor.
Of, Matildele brunete,
cum ne fură nopțile...

marți, 21 mai 2013

xyz

parcă ai avea două secole de sete de dragoste în tine, iubitule,
așa mă săruți;
de ce faci asta?
de ce mă săruți așa tare?
Tu nu știi că dragostea nu se termină,
de parc-ar fi apa dintr-o sticlă de Borsec?
Și chiar dacă s-ar termina,
tot nu-nțeleg de ce mă săruți așa tare
și de ce mă muști, de parcă mâine n-ai mai avea buze și nici dinți.
Ți-am spus că mă doare
și că am buze sensibile.

Ah, iubitule, acum înțeleg,
ți-e sete și-ai confundat apa din sticla de Borsec
cu dragostea.
acum cere-ți scuze
și hai să ne iubim pe B. B. King. 

joi, 10 ianuarie 2013

Candv-acum

Stăm cuminți, întinși sub stele
pentru a mia oară;
ar trebui să ne fie frig
- eu îți port tricoul, tu porți o cămașă vernil -
dar nu ne e.
Încă miroși a piersică.
Oh, Doamne, mirosul tău merge atât de bine cu stelele...
Vrei să-mi spui ceva, eviți, te-ntorci spre mine,
mă săruți pe frunte,
mă strângi cu putere în brațele tale,
mă-ncalzesti
și-mi sufli în ureche
"iubito, mă simt atât de eu lângă tine”