Sta pe dulapul ala si-mi cerseste imbratisari. Nu stiu cum sa-i spun ca am crescut, ca as vrea sa-i strang din nou mainile, sa-i privesc ochii ce nu i se inchid. Nu stiu sa-i explic ce ma retine, nu stiu cum sa-l fac sa creada ca aceasta chestie ce ma tine legata strans nu depinde de mine. Inainte ma intelegea cumva. Acum tace. Si cu el tac si eu. Incerc sa gasesc scuze, incerc sa ies bine in fata lui, dar el stie. Stie ca poate nu-l mai vreau asa cum il voiam candva. Chiar si acum ma priveste de acolo. Imi reproseaza ca nu l-am mangaiat de cativa ani. Se uita la mine la fel, la fel ca prima data.
Nu vreau sa il privesc. Pentru ca daca o voi face, ma voi simti vinovata.
[Pentru soricelul de pe dulap. :X ]
