Numai el

Când umbrele-ți învăluie obrajii,
parcă nimic nu mă-nfrigurează  mai tare
decât privirea ta tristă, fără de lumină
a acelei clipe.

Nici măcar îmbrățișările mele calde,
nici măcar ele, pline de iubirea mea seacă
nu-ți pot goni umbrele perfect lipite
de-al tău chip.

Nici măcar sărutările-mi disperate,
lipite de pielea ta rece, fină,
nu au sens și nici putere.

Iartă-mă, dar numai el, nemernicul,
e-n stare să le alunge definitiv,
să-ți lumineze ochii, să te coloreze,
să-ți încălzească buzele și tâmplele,
să te-nsuflețească  în întregime;

numai el, iubite, numai el!
Nemernic Soare!

Rămâi!

Țesută încet cu degetele calde,
cu mâinile-mi tremurânde
și pline de sărutul tău,
cu inima-mi ce arde,
ce iubește, ce ascunde
dragostea în hău, departe,
îți șoptesc întocmai:

Măcar ca umbră, rogu-te, rămâi!