Nici iubire nu mai suntem,
Nici simţiri nu mai avem,
Suntem oase fără suflet,
Fără glas şi fără zvâcnet.
Suntem goi de neputinţă,
Şi de frică ne vârâm
În alei fără credinţă.
Şi ne doare, ne târâm
Spre umila evadare,
Unde uneori mai pare
Că sentinţa nu e mare,
Că aici nimic nu doare,
Că nici moartea nu mai pare
Chin şi urlete şi dor.
Nici iubire nu mai suntem…
Suntem vid ori suntem gol.
