Defectul meu poate

 Afară e urgie, sunete se-ntretaie, 

 nimeni nu le distinge rădăcinile, 

 iar praful, vântul săgetător, 

 străpunse-s de lumini orbitoare, 

 metalice, de la subsol. 

  

Eu sunt anemică, pierdută în gânduri îndepărtate; 

m-am detașat de voi, 

am închis de multă vreme ochii, ca să nu vă mai pot vedea. 

  

Însă niciodată nu-mi voi putea închide urechile  și de aceea aș vrea să devin surdă,  să vă părăsesc cu totul,  să nu mai știu nimic din ce-i afară,  pentru că urgia fură bucăți din mine  și nu vreau să rămân goală!  Lăsați-mă să-mi savurez liniștea,  așa cum voi, din plin, trăiți dezastrul de-a vă distruge-ntre voi inimile!