După două, soarele-i mai puternic;
tocmai ce-a mâncat niște galben fierbinte
și moare de cald,
se topește peste mine.
După două, vântul doarme-ascuns în parc.
Soarele e prea puternic, l-a bătut prea mult în cap
și-a pus vântului capac.
După două, liniștea-i atât de mare,
că și pe vântul care doarme, bine-ascuns într-un tufiș,
l-ai găsi după suflarea-i ce se-aude pe furiș.
După două versuri scrise
într-un timp mai mic sau mare,
toate cele pomenite astăzi,
Soare, Vânt, Liniște mare,
rușinatu-s-au de ele
și-acum nu doar că-s ascunse
după nori și după ploaie,
dar m-au și lăsat pe mine,
eu, un simplu orișicare,
să vă spun că dumnealor
au plecat; în țări mai calde.
Nori vor sta în locul lor.
După toate astea, vouă,
vă mai spun că după două,
de-astăzi plouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu