Da, am ochii roşii, dar nu mi-e somn.
Da, am ochii roşii, dar nu plâng.
Eu nu plâng!
Niciodată – eu - nu plâng.
Îmi curge doar o lacrimă,
probabil de la vânt,
şi se prelinge, nenorocita,
peste obrazul meu îngheţat.
Crede ea că dacă-mi va păta obrazul,
mi se va face milă;
crede că mi se va face milă
şi c-o voi lipi de mâneca hainei,
c-o voi şterge de pe pielea mea albă.
Dar mie nu mi-e milă,
pentru că eu sunt rea.
Iar dânsa, vrând să mă corupă,
ori să mă seducă,
(o lacrimă - pe mine - să mă seducă)
îmi atinge buzele
şi rămâne neclintită.
E rece, până şi ea e rece!
E rece vântul,
e rece lacrima,
reci îmi sunt mâinile
- ca-ntotdeauna.
E-atât de rece,
încât cred că o să mor de frig!
2 comentarii:
Îmi place poezia....mai ales aroganța și indiferența pe care le-ai folosit în unele momente din poezie; ;)) m-a făcut să râd , chiar de-i o poezie mai tristă. :))
De aici reiese ca ai nevoie de cineva care sa te incalzeasca.
Trimiteți un comentariu