Atunci ningea întâia oară;
şi chipul tău privea încet
cum mii de fulgi sosesc în seară
să ne strivească inimile, evident.
Ţi-ai aşezat o clipă capul
pe umărul ce te dorea.
Nu urmăreai decât copacul
ce altădată ne unea.
Eu te priveam prin sutele-mi de doruri
şi n-aş fi vrut decât o clipă,
să mă priveşti şi-apoi să-mi laşi
ceva mărunt, a amintire mică.
Puteai să îmi zâmbeşti
şi-apoi să pleci.
M-aş fi mulţumit să te văd
cât de fericit eşti.
Dar ai strâns în pumnul tău
zece fulgi, să îi striveşti.
Şi te-ai întors spre mine,
voind să mi-i dăruieşti.
De-atunci, din clipa-n care
mi-ai mângâiat obrajii cu fulgii de nea,
Pentru mine, iarna are,
Doar zece fulgi de nea:
fulgii ce pentru o secundă,
au stat în palma ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu