sâmbătă, 28 mai 2011

Dorinţă

Azi bate vântul şi stropii îi alungă.
Aş vrea să îi ajung, ori ei să mă ajungă.
Dar prea departe-s de mâinile mele,
De sentimente, de simţirile cele
Ce mă strivesc, mă obosesc devreme.

Aş vrea să îi ating, să îi zdrobesc de mine...
Aş vrea să mă avânt, să mă lipesc de ei,
Să urlu ca mi-e rece, să urlu că sunt grei!

Aş vrea să pot să vreau să uit
Cum se-aude al lor cânt.
Aş vrea să pot să şterg cumva
Urma lor din amintirea mea.

Aş vrea să pot, dar nu mă lasă
Inima ce îmi e laşă.
Aş vrea să pot să fiu cu ei
Aşa cum sunt când suntem trei.
Aş vrea să înţeleg ce spun
Atunci când razele de soare sunt pe drum.

Aş vrea să ştiu ce ar putea
Să îmi schimbe mie calea...
Cine ar putea să-mi ia durerea,
Dacă nu doar ploaia, vremea?!

Niciun comentariu: