Bloguleţul meu e mare!

Nu cred că o să rezist până mâine, aşa că ce-ar fi să vă imaginaţi voi că azi e de fapt mâine? Grazie, atunci! Dacă ai făcut asta, şi te simţi pregătit, dacă eşti aşezat comod în fotoliu, scaun, etc, dacă ai căniţa de cafea lângă tine şi creierul îţi dictează să incepi, fă-i pe plac şi începe.

Se împlineşte un an de la prima mea postare superbă, extraordinară, mirifică, încântătoare, splendidă, intitulată de creierul meu de pe acea vreme, "Idee". Scurt si la obiect, idee cu i mare. Probabil că în ziua de 13 decembrie 2009 am fost înzestrată cu o înspiraţie rar întâlnită şi, uite aşa, a apărut pe lume prima postare a bloguleţului idee-veselă. Dar n-am încetat să surprind, căci inspiraţia, fiind inspirată, nu m-a părăsit. Ba chiar din contră, m-a apucat şi mai bine de mâini şi m-a sărutat pe frunte, de-mi veneau ideile cu viteza sunetului. Credeam că mi-a pus Dumnezeu mâinile în cap, şi nimic altceva!
Vorbind serios acum, nici eu nu ştiu ce naiba aveam în cap, de unde atâtea idei, de unde posibilitatea de a debita atât de multe prostii pe zi, de unde creierul ăla nedezvoltat, şi creţ, şi încâlcit. E clar! Când creierul nu-i acasă, neuronul debitează.
Ceea ce vreau să subliniez, este faptul că într-un an m-am schimbat şi eu, dar şi blogul meu. Rău e că ne-am distanţat unul de celălalt, rău e că... rău e că nu l-am îngrijit. Se zice că distanţa apropie. Dar lasă, m-am convins de prea multe ori că e aşa.
Timp de un an, am tot plâns, şi-am tot râs pe aici. Mi-aş fi dorit să pot să ştiu ce gânduri ai fi avut, dacă ai fi putut să ai. Mi-aş fi dorit ca toate postările mele să fie vesele, aşa cum îi şi zice numele bloguleţului. Mi-aş fi dorit prea multe, dar azi nu e timp de regrete. Mi-aş dori însă să mă-drept. Să scriu iar aşa cum o făceam alte dăţi, să am poftă să tastez fiecare cuvinţel, să scriu, să scriu din toată inima mea. Şi promit că o voi face, o voi face cu responsabilitate.
Timp de un an am suferit cu toţii schimbari. Unele mai însemnate, altele mai puţin însemnate. Unii şi-au dat seama că viaţa nu e aşa cum pare, alţii au realizat că e mult de muncă dacă vrei să obţii ceva. Poate că unii şi-au găsit marea iubire, poate că alţii s-au convins că nu există aşa ceva. Eu am realizat că blogul nu se schimbă niciodată. El e mereu aici să te asculte, e mereu pregătit să-ti primească gândurile afurisite, prostiile ce-ţi mişună prin cap. El e mereu pregătit să-ţi fie prieten.
Şi-atunci dacă el e pregătit mereu, eu de ce n-aş putea fi? Uite că o să fiu. O să fiu de-al naibii!
În concluzie, să-mi trăieşti bloguleţule! Să-mi trăieşti, să trăiesc şi eu ca să aibă cine a te alimenta cu mici cuvinţele, să-mi fii vesel în fiecare minuţel, să rămâi B-I.
Şi cu astă ocazie, aş vrea să transmit exact aceleaşi urări toturor bloguleţelor ce-şi serbează ziua pe astă zi de 13.

La multe postări, idee-veselă!