luni, 24 noiembrie 2014

Apus de soare

Poate peste ani, când vom îmbătrâni,
iubirea noastră va deveni un apus de soare chinezesc,
proiectat pe-o plasmă mare, într-un oraș poluat.
Mi-e frică doar să nu se strice repede, ca orice lucru chinezesc…
și iubirea, și plasma.
Dar până atunci,
iubirea noastră-i un apus de soare sălbatic,
proiectat pe suprafața mării.
Și dacă stau să mă gândesc mai bine,
poate n-o să mai îmbătrânim!

miercuri, 1 octombrie 2014

cravata ta

Sunt geloasă uneori pe cravata ta
Care te ține în ale ei brațe atât de strâns
Și-atât de des.
Uneori mă gândesc ce mi-ai răspunde
Dacă într-o zi
Ți-aș spune să te-mbraci cu mine.

joi, 28 august 2014

Povestea mea de august

începe cu o poezie
pe care n-am scris-o
nici pe ploaie, nici pe vânt,
nici pe iarbă, nici pe mare,
ci pe brațe.
Povestea mea așteaptă toamna,
atunci e mai cald în suflet
și aerul e mai respirabil,
iar culorile sunt mai dese
și mai pline de viață,
iar eu le găsesc mai ușor printre forme.
Povestea mea de august
nu e o poveste.
Dar sper că va deveni o poezie de septembrie.

sâmbătă, 10 mai 2014

amintescu-mi cum nu-mi amintesc

Banca era de-un galben puternic,
iar liniștea n-o pot descrie nici măcar acum;
era o antiteză perfectă
pe care n-o mai întâlnisem niciodată.
- poate nici nu existase vreodata –
Mâinile mele tremurau,
parcă imitau necontrolate frunzele teilor.
Nu-mi amintesc dac-am vrut eu să le opresc,
Dar s-au oprit; și-atunci nici frunze nu cred că mai erau.
Lângă mine nu era nimeni, erau doar cuvinte,
însă tăceau. Cred că de-asta era liniște.
Voiam să-mi amintesc totuși cum se aud
și le-am dat un ghiont.

Pentru că asta-mi amintesc foarte bine,
Când au început cuvintele să se audă,
au început și mâinile să-mi tremure.

luni, 3 martie 2014

spectaculum

Ce nebunie trebuie să fie în cer...
Stelele se-agață unele de altele,
își agață colțurile, se unesc,
se sărută prelung
deasupra dantelei de ceață,
prin care, din întâmplare,
mai rămân dezgolite,
în plina-le puritate,
stele stăpânite de pasiune.
Ard în ele însele
cu flăcări palpabile și nestăpânite,
se-ngălbenesc tot mai tare;
parc-ar geme și-ar tăcea
în același timp.

Parc-ar ști că le privesc,
așa dezlănțuite-s în nebunia lor
și-așa grozavă-i
plăcerea lor de-a se iubi,
că nu m-aș sătura să le privesc
vreodată!

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

tu când o să-mi spui că mă iubești?

Tu când o să-mi spui că mă iubești?
Mi se-amestecă sângele pe toate părțile
când am impresia că...
Și inima mi-e strânsă, mică
(de asta m-a durut pieptul ieri;
dar n-am putut să-ți spun)
și se întrece ca o nălucă
pe sine, cu toate atriile și ventriculele
la linia de start; iar eu n-o pot opri,
căci nu am un pistol s-o semnalez,
iar vocea nu-mi ajunge.
Și s-ar putea ca-n final,
după toată goana asta prin mine însămi,
să aflu că partea dreaptă a inimii mele
a ajuns prima la linia de finish.
Aș fi nevoită să-mi întorc inima pe dos,
căci eu știu să iubesc doar cu stânga;
cu dreapta nu m-a învățat încă nimeni.
Așa că,
tu când o să-mi spui că mă iubești? –
ca să nu mai fiu nevoită să trec prin atât de multe
și să uit cumva
să te iubesc! -


marți, 19 noiembrie 2013

Posibilități

Dacă te-aș fi întrebat de ți-e frig,
tu, încrezătoare, mi-ai fi atins fața încrețită
cu mâinile-ți fine și palide și reci,
și te-aș fi strâns cât mai tare, lângă inima mea fierbinte,
ca să te-ncălzesc.

Dacă te-aș fi întrebat de ți-e sete,
mi-ai fi dăruit un colț din buzele tale uscate
pentru o fracțiune de secundă,
și-aș fi știut că ai nevoie de sărutările mele organice
ca să-ți astâmperi setea.

Dar dacă te-aș fi întrebat de ți-e dragoste,
n-aș fi știut să te descifrez,
cum n-o să știu niciodată;

bănuiesc c-aș fi fost nevoit să te iubesc?