Tu

Tu stăpâneşti puteri imense
şi ţintuită-n gol mă vezi,
iar gâtul îl ridici cu vene-ţi tense,
pupila ţi-o măreşti să nu mă pierzi
din unghiu-n care mă priveşti.

Şi-o geană de-ai întinde-o către mine...
ce forţe s-ar aprinde-n pieptul meu,
m-aş rupe din strânsori, aş face victime,
aş evada din gol.

Şi-un fir de păr de l-ai lăsa rebel spre mine,
încolăci-m-aş disperat de el...
ce mai contează cum şi unde,
când evadav-aş cu sufletul la fel?

Zmeu

Țin zmeul în mâna stângă;

Alerg pe mare

Şi văd prin valuri,

Miros briza,

Ascult refluxul

Şi simt albastru.

Îmi prind zmeul de trup,

Mă-nfăşor cu totul,

Ne-mbrăţişăm,

Ne contopim în mare,

Două zmee în mare,

Unul singur.

Sunt zmeu de apă,

Eu mă scufund în adâncuri,

Nu zbor spre cer.

Cerul meu e marea.

Sunt zmeu,

Respir şi iubesc apă!

Alienare

Ochiul meu privea anemic

Către paşii goi din ploaie.

Paşi timizi, ce fără ezitare,

Dispăreau dintr-o mişcare.

Liniştea era cu mine,

Ticăind cu glasul ei,

Paşii dispăreau în zare,

Eu, nebun, o căutam în ploaie.

Dormi

Dormi, copil cu vise frânte
ce tot speri de veacuri multe
c-o să vină să îţi cânte,
să-ţi distrugă clipe crunte.

Dormi, copil, la pieptul meu
şi te-ncolăceşte-n aer,
linişteşte-ţi suflul greu,
şoldul simte-mi-l aproape.

Dormi cu inima-n visare,
pleoapele să-ţi curg-agale...
Dormi sub gâtul meu fierbinte,
simte-mi venele grăbite,
simte-mi sângele-n ureche...

Dormi, copil cu vise frânte...

Sufletul nostru sălbatic

Pentru sufletul nostru sălbatic,

- Da, avem un singur suflet -

Toată lumea e un spaţiu acvatic.

Lucrurile sunt prea lente,

Unele absente.

Poate-s accidente

Că lipsesc atât de multe elemente

Care-ar trebui să fie evidente.

Fatalmente... finalmente!

Pentru sufletul nostru sălbatic,

Lumea e pustie.

Da, ştiu că e-o prostie!

Mă pierd în emfază…

Ciclop

Trupul tău, templul meu de rugăciune,
aveam de gând să-l adun într-un strop,
dar stropul e plin de goliciune,
așa că iartă-mă, nefericitul meu ciclop.

Nu știu, dar ochiul tău nebun,
singurul tău ochi cu valuri albe pe cornee
focaliza pierdut în alizee ochiu-mi brun.
M-am speriat.

Ți-ai fi lipit retina ta de a mea,
ai fi strivit sclerotici și pupile!
Dar nu știai că toate astea
ne-ar orbi și nu ne-am mai putea vedea?!
Tu nu știai, ciclop iubit, că n-ai mai fi
dacă n-aș mai avea ochi?!
Am deveni bucăți de ronghi,
dacă n-am devenit deja...

Iartă-mă că am fugit așa,
iartă-mi gândul, inima,
iartă-mă, ciclop cu vise...
Acum ți le-am distrus, acum sunt stinse...

Îmi place când plouă...

Îmi place, îmi place când plouă,
îmi place atât de mult,
că parcă până atunci am fost pe jumătate goală
şi ploaia m-a întregit.

Îmi place când plouă,
când din cer cad pistrui albaştri,
pistrui lichizi şi reci,
şi când m-ating, am impresia că mă atingi.