Ciclop

Trupul tău, templul meu de rugăciune,
aveam de gând să-l adun într-un strop,
dar stropul e plin de goliciune,
așa că iartă-mă, nefericitul meu ciclop.

Nu știu, dar ochiul tău nebun,
singurul tău ochi cu valuri albe pe cornee
focaliza pierdut în alizee ochiu-mi brun.
M-am speriat.

Ți-ai fi lipit retina ta de a mea,
ai fi strivit sclerotici și pupile!
Dar nu știai că toate astea
ne-ar orbi și nu ne-am mai putea vedea?!
Tu nu știai, ciclop iubit, că n-ai mai fi
dacă n-aș mai avea ochi?!
Am deveni bucăți de ronghi,
dacă n-am devenit deja...

Iartă-mă că am fugit așa,
iartă-mi gândul, inima,
iartă-mă, ciclop cu vise...
Acum ți le-am distrus, acum sunt stinse...