să mă desprind de
mine uneori,
să mă împart în două
de-al de mine,
să exist, să fiu la
puterea a doua.
Prima parte să fie
conștientă
doar de existența celeilalte,
iar cea de-a doua,
doar de prezența
primei părți.
Mi-ar plăcea ca
atunci când m-aș împarți,
să mă doară atât de
tare,
încât să nu-mi mai
doresc asta vreodată!
Să mi se rupă
oasele,
mușchii să mi se despice-n fibre,
neuronii să-și piardă toate impulsurile,
iar trupul meu să-și piardă sufletul.
Plină de goliciune să
devin,
ca o foaie albă,
mereu pregătită
pentru gândurile
nebunilor,
așa și
eu, mereu pregătită să fiu remodelată.
Mi-ar plăcea să mă
văd distorsionată,
corpul meu să nu
respecte vreo regulă,
să am linii de înaltă
tensiune în locul degetelor
și lumini în locul ochilor!
Mi-ar plăcea, în
fapt, mai mult ca orice,
nu doar să supraviețuiesc,
ci să trăiesc după
regulile nebunilor,
ale poeților și-ale
naturii!
Mi-ar plăcea să mă
autodistrug
și să mă recompun într-un alt spațiu,
într-o altă existență, să fiu altceva,
ceva ce nu se cunoaște, nu se simte,
nu se vede, nu se
aude,
ceva ce nu există
încă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu