Dar ce ai, frumoasă fată?
De ce-ţi bate pieptul des?
Parc-ai vrea să rupi, să frângi,
Să te-nchizi, frumoaso fată.
Parcă-i lumea vinovată
Că tu plângi.
"Mă vedea frumoas-odată,
Acum tot ce-a fost, s-a dus.
Dacă lumea-i colorată,
Ţin să spun că sunt în plus.
Nu mai am buclele-ntoarse
Către luna dintre nori,
Iară buzele-mi frumoase
Nu ne leagă iar în zori.
Nu mai am trupul ca pana
Să îmi numeri os cu os,
Şi nu ştiu cum să-mi port haina
Să arăt cât mai duios.
Nu ştiu să mă schimb, şi-mi pare
Că te las în urma mea.
M-am gândit că poate n-are
Dumnezeu în cartea sa,
Un plan mic ori unul mare
Pentru ce-a rămas din viaţa mea."
Plângi acum. Te-a-nvins iubirea!
Albe lacrimi cad pe flori.
Şi-o să-ţi plângă toată firea
Până când nu o să mori.
10 comentarii:
Sper că nu te superi, dar am să mai zic încă o dată că poezia "Frumoasa fată" este ingenios structurată și plină de cuvinte „grele”. ;))
N-am de ce să mă supăr. [-(
Mersi, mă bucur că ţi-a plăcut ideea. :>
Frumoasă poezia, fată! ;)
Mersi, nu mă aşteptam să-mi citeşti blogul. Mă uimeşti, sister. :>
Nu mai fi aşa de uimită. Nu l-am citit. Eu sunt nevoită să-ţi ascult toate creaţiile, remember? ;;)
Daa. Mersi pentru asta! >:d<
Da.
Ma tot repet. Geniala ideea. :)
Mersi. >:d<
Si daca-ti spun ca ma regasesc in ce ai scris, ma crezi?
Trimiteți un comentariu