Stele din cenuşă

Departe de mine, de viaţă, de om,
în alte lumi, cândva, departe, iubindu-ne-vom!
Pe lângă stele din cenuşă şi soare din arţar,
pe lângă geamuri incolore, călcând pe furnicar,
ne vom iubi şi aste toate vor sta şi ne-or privi.

Şi noapte-ar fi mereu, mereu... şi  linişte deplină!
Tu rezemând pe braţul meu clipeşti şi pe retină
un gol imens se instalează, furându-ţi din lumină.
Voi dispărea din ochii tăi mai mici ca prunele de vară;
şi braţul meu îţi va opri nebuna inimă să sară
din pieptu-ţi disperat să mă cuprindă.
Căci de nu vede, să mă simtă!

Şi liniştindu-ţi mintea speriată, te apropii de-al meu glas
ca s-auzi ce nu s-aude de la inimă la pas.
Şi vei murmura întruna, neştiind că eu trăiesc
să te-aud şi să-ţi văd gura cum şopteşte... "te iubesc!".