Charlie al meu

SCRISOARE * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 20 IUNIE 2011


Charlie, iubitule,

Tu mă ştii, nu? Ştii că sunt o romantică fără egal, ştii că iubesc grija, fragilitatea, dăruirea cu care un bărbat mă tratează. Tu ştii, n-ai cum să nu ştii că eu am o nevoie organică de romantism, fără romantism mă sufoc, mor, fiindcă e al doilea aer pe care îl respir. Dar cu toate astea, în trupul meu mic, alb, sărac, în trupul ăsta care "mi-e aşa de drag", cum zici tu, într-un loc bine păzit de minte, de suflet, dar mai ales de minte, e un gol desprins din iubirea ce o iubesc atât de mult. Şi golul ăsta e plin cu cealaltă latură a mea. Aici uit să visez, uit să-mi imaginez lumea mea perfectă în care noi doi suntem doi tei, unul lângă altul, sortiţi să nu ne despărţim niciodată. Să nu ne despărţim pentru că nu putem, nu vrem, nu simţim... În golul ăsta plin sunt matură, sunt reală, lumea e reală, e dură, frumoasă. E lumea în care ai apărut de fapt tu, de asta ţin aşa de mult la ea. Şi chiar dacă e mic, golul ăsta cântăreşte mai mult decât toată dragostea din întreg Universul, decât toată dragostea pe care-am adunat-o-n trupul meu. Aşa încât, pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea, şi chiar daca ar atinge-o, tot degeaba; piatra nu ia foc.

Dragul meu Charlie, nu am pretenţia să mă înţelegi, nici eu nu mă pot înţelege în totalitate, vreau doar să crezi în mine, să ai răbdare, răbdare cât pentru amândoi. Iubitule, nu-ţi cer imposibilul. Şi chiar dacă ţi l-aş cere, cum rămâne cu geniala ta replică "în dragoste orice e posibil"? Ştiu că sunt rea, că parc-aş fi o pastilă amară luată intr-o seară în care n-ai chef nici să execuţi monotonul proces de clipire, dar te sărut cât pot eu de dulce. Te sărut încet şi fac să dispară tot gustul amar. [sper să nu dau greş] Te sărut şi te tot sărut, Charlie al meu.

Ceea ce vreau să-ţi spun de fapt e că vreau să-mi acorzi timp, să mă iei uşor, dar să ai încredere. Vreau să vezi, să-ţi dai seama, să simţi cu sufletul şi cu inima că iubesc să te iubesc. Şi că nu-mi imaginez cum ar fi să n-o mai fac... adică să nu te mai iubesc.

P.S: M-am obişnuit cu "Charlie al meu" şi nu vreau în ruptul capului să se schimbe vreodată asta.



A ta,
Alexandra



-----------------------------------------------------------------------------------



PAGINĂ DE JURNAL * * * * * * * * * * * LUNI, 4 IULIE 2011


Eram îmbrăcată într-o rochie albastră, mulată. Oh, Doamne! Arătam atât de bine, parcă simţeam ciuda celor din jur, simţeam cum mă strivesc cu privirile, cum mă torturează cu imaginaţia, simţeam cum nu făceam parte din lumea aia urâtă, creată de imaginaţia lor bolnavă, în care eu eram prea sănătoasă ca să am un loc în ea. Eram palidă, fără prea mult machiaj, doar puţin rimel. Şi arătam atât de bine, atât de vie, încât şi eu eram surprinsă de frumuseţea mea. Oricum, asta nu conta, era o seară a măştilor, o seară în care trupul şi personalitatea făceau jocul. Fără ochi, fără buze, deci fără priviri, fără sărutări, fără examinări ale chipului. Doar imaginaţie, doar simţ, doar atingeri, încredere oarbă.

Palpitant? Riscant? Sau ambele?

Nu căutam pe nimeni, poate doar voiam să mă acomodez cu priveliştea din jur. Şi dacă asta voiam să fac, ţin să mulţumesc celui de-al şaselea simţ al meu, care trebuie să ştie tot ce mişună în jur, căci dacă n-ar fi fost el, probabil acea seară ar fi rămas o simplă seara. Şi probabil n-aş fi avut ocazia să-l întâlnesc pe el, pe iubitul fără iubită, pe Charlie al meu.

Purta un costum negru, fără imprimeu, aşa cum aveau mai toţi bărbaţii, şi atât îmi amintesc. Cred că avea o cămaşă galbenă sau portocalie, oricum, ceva ciudat pentru gustul meu. Părea bine făcut, şi dac-ar fi fost să raportez chipul său la înfăţişarea trupului, ei bine, ar fi avut cel mai frumos chip pe care-l vazusem vreodată. Păcat de mască, păcat şi totuşi nu.

Doamne, am dansat toată noaptea. Şi eram atât de fericită! El habar n-avea să danseze, dar am apreciat efortul. Oh, şi era atât de simpatic prin felul în care-mi şoptea prostiile lui la ureche şi-apoi chicotea, cum îşi cerea scuze că nu s-a pregătit la capitolul dans. Eram fericită lângă el, mai mult decât fericită!

Voiam să-l sărut o singură dată, să rămân cu-n fel de amintire de la el, şi-apoi puteam să mor fericită. Oricum nu muream, doar partea cu fericirea era valabilă. Şi probabil că era un expert în cititul gândurilor şi în acelaşi timp, un peştişor de aur care-ndeplineşte dorinţe. Îmi apucă masca între degete şi o ridică deasupra frunţii. Chipul mi-era acum la vedere, mi-era luminat, plin de fericire, plin de nerăbdare. Două secunde mai târziu îşi îndepărtă masca de pe chip şi mă privi în ochi.

Nu pot să-ţi explic ce-am simţit, ce-am văzut, dar oricum a fost ceva complex, uriaş, un fel de bucurie fără limite care, subit, deşi n-are graniţe, a încăput perfect în trupul meu firav.

M-a sărutat! M-a sărutat cu buzele lui perfecte, moi, m-a sărutat un veac, un veac, adică o secundă. Mă simţeam mică pe lângă el, mă simţeam goală în comparaţie cu el, nu-mi mai vedeam nici măcar un sfert din frumuseţea ce mi-o vedeam la începutul serii. Şi toate astea, toate, de la un singur sărut.

Aşteptam cu ochii închişi să mai urmeze unul, îl aşteptam cu nerăbdare, îl doream, îl concepeam deja în imaginaţia mea, aproape că-l simţeam pe buze. Dar nu, n-a urmat nimic. Am deschis ochii şi mi s-a părut că eram singură în sala aia imensă. Mi se părea că sunt singură pentru că tu, iubitule, nu mai erai lângă mine. Dispărusei.

Trei zile mai târziu te conduceam pe ultimul drum. Paradoxal, nu? Aproape imposibil, poate că aşa e. Aş fi venit cu tine în sicriul ăla inuman, te-aş fi sărutat la înfinit. Aş fi făcut toate astea dac-aş fi avut garanţia că te vei întoarce printre cei vii, că vei fi iar Charlie al meu, că voi fi iubita ta, că ne vom iubi, ne vom căsători şi vom avea familia perfectă. Mi-aş fi dorit să fiu şi eu lângă tine, dacă tu lângă mine nu puteai. Dar voinţa-mi era inferioară putinţei.

Şi-atât! Atât îmi amintesc din visul ăsta. Vis sau coşmar... Charlie nu mai era, nu mai eram nici eu. Urât! Urât vis!

Şi încă ceva. Joi o să-l văd pe Charlie, mă duc la Deva. O să-mi văd iubitul şi-o să-l sărut cât pentru o mie de nopţi.

Câteodată visele ne-ncurcă! Ne-ncurcă rău!



-----------------------------------------------------------------------------------



SCRISOARE * * * * * * * * * * * * * MIERCURI, 6 IULIE 2011



Dragă Ale,

"Charlie al tău" a murit.



Dan,
fratele lui Charlie