Ticăia-n urechea fetei;
orele se tot scurgeau.
Neclintită-n faţa treptei,
ea privea cum toţi plângeau.
Pletele-i cădeau pe faţă,
umbrele o-mbătrâneau,
chipul său era în ceaţă.
Orele se tot scurgeau.
Îmbrăcat în haină albă,
neclintit în balta lui,
îşi dorea să aib-o valvă (de rezervă)
în locul glontelui.
Ea-şi privea mirele roşu
şi-ncerca din loc s-o ia.
Şi-ar fi reuşit s-ajungă lângă el şi ea
dacă n-ar fi doborât-o glontele ce o urmărea.
Amândoi erau zăcuţi pe spate,
cu privirile drogate.
Ar fi trebuit cumva
să-şi jure iubire veşnică,
să facă ceva.
Dar amândoi tăceau,
pluteau peste cadavre,
se minunau de ei, plângeau,
se tot îndepărtau de trup,
se risipeau în altă parte,
se căutam pentru ultimul sărut.
Şi au fugit, fugit tot mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu